1. Lista biserici
2. Biserici Neamt
3. Biserici Manastirea Neamt

Manastirea "Inaltarea Domnului" Neamt Manastirea Neamt

Manastirea "Inaltarea Domnului" Neamt Manastirea Neamt, Neamt date de contact, adresa, localizare, parohia si alte detalii va stau la dispozitie pe acest site.

Descrierea: Manastirea Neamtu este cea mai veche asezarea monahala din Moldova. In secolul al XIV-lea, intre 1376 - 1390, domnitorul moldovean Petru I Musat (1375-1391), in locul unei biserici de lemn a zidit o biserica de piatra cu hramul "Inaltarea Domnului", cunoscuta mai tarziu ca Manastirea Neamt. Turnul clopotnita a fost construit de domnitorul Alexandru cel Bun, la inceputul secolului al XV-lea, iar biserica actuala cu hramul "Inaltarea Domnului" este zidita de catre domnitorul Stefan cel Mare intre 1485-1497, dupa cum atesta documentele si pisania aflata desupra usii de la intrare. Stefan a reconstruit biserica distrusa de cutremurul de la 1471, aceasta fiind cea mai mare si mai expresiva dintre toate ctitoriile lui Stefan cel Mare. Este cel mai reprezentativ monument al arhitecturii moldovenesti din secolul al XV-lea, ca plan si structura interioara si ca mod de decorare a fatadelor. Ctitoria imbina cele mai valoroase elemente ale bisericilor de tip "Sfantul Gheorghe" Harlau si anume naosul cu cele de tipul celor de la biserica "Sfantul Ioan" din Piatra Neamt - pronaosul cu doua cupole. Planul bisericii lui Stefan Voievod stabileste clasicizarea bisericilor de manastire prin introducerea mormintelor intre naos si pronaos si adaugarea unui pridvor pe latura de vest. Acest model va fi preluat de restul manastirilor ctitorite in secolele urmatoare. Biserica este ornamentata in partea exterioara cu siruri de caramida smaltuita (element bizantin), aplicata pe fatade - aceasta consacrand stilul moldovenesc rezultat al elementelor bizantine cu cele gotice (contraforturile si ancadramentele usilor si ferestrelor) si stilul autohton. Pictura interioara este realizata in doua etape, una apartinand epocii lui Stefan cel Mare (altar, naos si camera mormintelor), cea de-a doua apartine stilului din vremea lui Petru Rares (pronaos si pridvor). Intregul ansamblu a fost repictat in anul 1830. Important centru cultural si artistic, manastirea a adapostit incepand cu secolul XV o scoala de caligrafi si miniaturisti - cel mai cunoscut fiind monahul Gavriil Uric, autorul Tetraevanghelului de la 1429. Nu trebuie uitat ca aici este locul de formare a celor doi cronicari Macarie si Eftimie, autorii Croniciilor Tarii Moldovei din secolele XV si XVI. Secolul XVIII aduce cu sine un curent monahal nou ce se va raspandi in toate tarile ortodoxe - miscarea painisiana - intemeiata de "Sfantul Paisie de la Neamt". Acum se traduc o serie de manuscrise slavone sio grecesti, cea mi renumita fiind Filocalia. Inceputurile secolului XIX semnaleaza prezenta unei tipografii ce a editat printre altele Evanghelia de la 1821. Manastirea are acum trei corpuri de cladiri monument istoric care au fost ridicate in sec. XIV-XIX, sI restaurate in 1997, precum sI o serie de cladiri noi ridicate intre anii 1997-2003. In incinta manastirii, pe latura de sud-est la etaj, functioneaza o biblioteca cu peste 19000 de volume, manuscrise si carti in limba romana si alte limbi straine, precum si un muzeu ce ontine o voluminoasa colectie de obiecte religioase dintre care se disting Catapeteasma din secolul XVII, tipografia veche, carte veche - Evangheliarele, 4 seturi de vesminte (XIX-XX), 5 tample de secolul XVIII-XX, pietre pretioase placate pe argintarii, 8 pietre de mormant, odoare de colectie de muzeu, biserica sI eclisiarhie. Toate obiectele de muzeu au evidente de inventar, fise sI diapozitive. Manastirea Neamt are 57 de monahi. Intre 1998-2004 cu ajutorul si binecuvantarea Preafericitului Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, s-a construit si in 2004 s-a dat in folosinta "Centrul Social-Cultural Sfantul Paisie de la Neamt" cu o capacitate de 100 de locuri de cazare si o sala de conferinte de peste 200 locuri. Fiind unul dintre cele mai vechi si mai importante asezaminte monahale din Moldova si din tara, Manastirea Neamt se va afirma, inca din secolul al XVI-lea, ca o fecunda vatra de cultura romaneasca. Cert este ca in veacul al XV-lea Manastirea Neamt era detinatoarea unei fecunde scoli de caligrafi, copisti si miniaturisti, care au lasat posteritatii lucrari de o exceptionala valoare istorica, liturgica si artistica. In prima jumatate a acestui secol, activitatea a fost dominata de vestitul caligraf miniaturist Gavriil Uric, autorul unor adevarate capodopere, lasand apoi loc unui Teodor Marisescul, unui Ghervasie si altor ucenici ai sai. A fost astfel posibila alcatuirea unei biblioteci care - in ciuda vicisitudinilor - s-a imbogatit necontenit de-a lungul veacurilor, cuprinzand, inaintea incendiului din 1862, peste 1000 de manuscrise. Cel mai vechi manuscris care se pastreaza la Manastirea Neamt este un Tetraevanghel scris pe pergament la finele veacului al XIV-lea. Multe altele, copiate si impodobite la Neamt se pastreaza in Biblioteca Academiei Romane sau in alte biblioteci si muzee din tara si strainatate. Astfel, la Muzeul de Arta al Romaniei se pastreaza renumitul Epitaf, realizat in 1437 de egumenul Silvan, iar Tetraevanghelul scris de Gavriil Uric in 1429 a ajuns tocmai dincolo de Canalul Manecii, constituind una dintre piesele de referinta ale Bibliotecii Bodleyana din Oxford. Scoala de caligrafi si miniaturisti de la Neamt a continuat sa se dezvolte in timpul domniei lui Stefan cel Mare si mai apoi in tot veacul al XVI-lea, multe dintre manuscrisele de aici constituind "comenzi voievodale" pentru Putna si pentru alte manastiri din Moldova. Copistii de la Neamt au atins un asemenea nivel incat mai toate lucrarile lor erau cautate si considerate ca "odoare", grafia si ornamentica folosita influentand mai tarziu atat productia tipografica a unor centre de cultura din tara, cat si creatia gravorilor si chiar a constructorilor de edificii religioase. Aceste bogate traditii carturaresti au fost continuate si dezvoltate in veacul al XIX-lea prin infiintarea unei tipografii din teascurile careia au iesit primele volume in anul 1807. Pana la 1883 s-au tiparit aici 133 de titluri cu litera chirilica, iar intre 1923 si 1980 alte 333 de titluri cu litera latina la care se adauga mai multe reviste, periodice si publicatii ale Mitropoliei Moldovei si Sucevei. Astfel, in Biblioteca manastirii s-au adunat, de-a lungul timpului, mai bine de 11.000 de volume, intre care se numara 549 de manuscrise (216 romanesti, 294 slavone si 39 grecesti). Dintre ele putem aminti Indreptarea legii (pravila mare) 1652, Cheia intelesului (1678), Viata si petrecerea sfintilor, tiparita de Dosoftei in 1682, Biblia tiparita de Serban Cantacuzino in 1688, Noul Testament, tiparit de Antim Ivireanu la Snagov in 1699 etc. In stransa legatura cu activitatea tipografica, s-a dezvoltat la Manastirea Neamt o cunoscuta scoala de sculptori in lemn si gravori. Monahii Ghervasie si Nazarie, Teodosie si Damian, Simeon si Nicolae au impodobit cu adevarate opere de arta spatiile libere ale cartilor, creatiile lor constituind dupa 1860 cand s-a trecut la folosirea zincografierii, un model si o inepuizabila sursa de inspiratie. De sub teascurile de la Neamt au putut iesi astfel unele lucrari monumentale, cu certe calitati artistice, asa cum a fost Evanghelia din 1821. Traditiile scolii de "gramatici" de la Neamt, considerata in timpul lui Stefan cel Mare o veritabila "facultate de litere" au dainuit peste veacuri, infruntand toate vicisitudinile, incendiile si pradaciunile. La 1821 se vorbeste aici despre Scoala lui Ilarie, la 1834 despre Scoala lui Neonil, pentru ca in 1843 sa ia fiinta, cu sprijinul Mitropolitului Veniamin Costache si al lui Gh. Asachi, o "scoala duhovniceasca" ce a functionat pana in 1848, primind "ucenici" si de la alte manastiri din Moldova. In martie 1855, domnitorul Grigore Ghica semneaza "ofisul" de infiintare a unui Seminar la Manastirea Neamt, Se poate spune, pe buna dreptate, ca existenta multiseculara a Manastirii Neamt se impleteste cu existenta tarii si a poporului nostru. Dar aceasta impletire nu trebuie inteleasa unilateral, in sens strict istoric, fiindca ea a fost si a ramas nu numai un simbol al credintei noastre stramosesti, ci si o nestinsa vatra de cultura romaneasca, in arderea careia timpul a plamadit mari valori ale spiritualitatii noastre nationale. Furtunile istoriei au obligat adesea pe monahii de la Neamt sa ia calea bejeniei, sa se ascunda prin codrii din jur ducand cu ei avutia obstei pentru a o feri de jefuitori. Asa se face ca multe bunuri de pret au disparut pentru totdeauna, iar altele s-au risipit, ajungand pe cai ocolite in diverse colectii particulare sau in cunoscute muzee si biblioteci din Europa. Se stie astazi ca mai multe valori care au apartinut Manastirii Neamt fac parte acum din fondurile unor institutii de cultura de mare prestigiu cum ar fi: Muzeul Rumiantev din Moscova, Biblioteca Bodleyana din Oxford, Biblioteca Centrala din Sankt Petersburg, Biblioteca de Stat din Munchen etc., altele fiind incluse in tezaurul romanesc transferat in Rusia in timpul primului razboi mondial. Cu toate acestea, in Biserica "Inaltarea Domnului" sau in bisericile din jur, in biblioteca si in colectia muzeala a manastirii se mai pastreaza un mare numar de obiecte care uimesc prin vechimea si prin calitatile lor artistice, adevarate nestemate ale patrimoniului nostru national. Ne referim, in primul rand, la acea icoana de mari proportii, pictata pe ambele fete, care domina naosul ctitoriei lui Stefan cel Mare, icoana "facatoare de minuni", cu obarsii acheiropoite, nefiind "savarsita de mana omului". Dinspre naos ne intampina chipul Maicii Domnului cu Pruncul pe bratul stang, iar spre altar se afla portretul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, stand langa un scaun cu balaurul sub picioare. Desi icoana este protejata de o superba ferecatura din argint aurit cu pietre multicolore executata in anii 1844-1845, suprafetele descoperite reusesc sa puna in evidenta trasaturile ferme si severe ale vechilor picturi bizantine, din care emana - in toata nemarginirea lor - puterea si intelegerea divina. Coloritul sobru, intunecat de patina vremii, sporeste nota de noblete a figurilor si invaluie totul intr-o maretie austera, ca o aura pe care numai sufletul o poate percepe. Atmosfera de mister ce se degaja in jurul acestei lucrari este intretinuta si de aventuroasa ei istorie, o veritabila odisee in care certitudinile se impletesc cu legenda si fabuloasa memorie a traditiei. Se considera ca, prin anul 665, Gherman - viitor Patriarh de Constantinopol intre 715 si 730 - ar fi facut un lung pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungand in Lidia, patria Sfantului Mare Mucenic Gheorghe. Aici, find profund impresionat de chipul Maicii Domnului pictat pe o coloana, in prima jumatate a secolului I d.H., a platit realizarea unei copii care sa poarte si chipul Sfantului Gheorghe. Gherman a adus aceasta icoana cu doua fete la Constantinopol, dar, dupa 730, cand au inceput luptele iconoclaste, ea a fost adapostita la Roma timp de mai bine de un veac. Abia in vremea Patriarhului Metodie I (843-847) este readusa la Constantinopol unde va ramane pana la inceputul sec. al XV-lea, cand este daruita lui Alexandru cel Bun. Nu ne vom opri asupra disputei stiintifice care vizeaza data exacta a intrarii icoanei in Moldova: 1401-1402 sau 1424-1425? Important este ca voievodul Moldovei a primit-o in dar din partea imparatului bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul (se pare ca, totusi, in 1424), fiind asezata in biserica Mirauti din Suceava, catedrala mitropolitana a vremii. Se mai stie ca Stefan, fiul lui Alexandru cel Bun, care a mostenit aceasta valoroasa creatie a artei bizantine, a sfarsit tragic fiind decapitat la 13 iulie 1447 si inmormantat trei zile mai tarziu la Manastirea Neamt. Este mai mult ca sigur ca icoana tamaduitoare, pomenita in literatura de specialitate sub denumirile de Lidianca, Nemteanca sau Inchinatoarea a ajuns la Manastirea Neamt prin dania acestui nefericit fiu al lui Alexandru cel Bun, daca nu in 1433-1435 atunci in 1445-1447, perioade in care a domnit singur. In muzeul manastirii (infiintat in anul 1916) se pastreaza o alta piesa de mare interes: catapeteasma din Paraclisul Cetatii Neamt, adusa in 1962 de la biserica parohiala din comuna Vanatori. Ea reuneste un mare numar de icoane dispuse in patru registre, intr-un cadru de lemn sculptat cu motive florale si acoperit cu vopsele de culoare inchisa, pe un strat de ipsos. Bogatia campurilor aurite si expresivitatea portretelor confera acestei creatii o fastuozitate discreta, invitand totodata la profunda meditatie. Autorul, care semneaza cu numele Maler Baraschi, nu apartine in nici un caz grupului de zugravi populari locali si nici traditionalelor curente bizantine, fiind influentat mai degraba de arta baroca central-europeana. Aceste caracteristici motiveaza in buna masura si lipsa de consens a cercetatorilor in ceea ce priveste datarea iconostasului. Dupa unii, ea constituie cel mai vechi monument de arta sculpturala religioasa din Moldova, apartinand secolului XV-lea, in timp ce altii o plaseaza in anul 1643. In ceea ce ne priveste, consideram ca trasaturile stilistice ale picturii conduc spre secolul al XVII-lea, ceea ce nu diminueaza cu nimic din frumusetea si valoarea acestei capodopere medievale. Dintre celelalte componente ale patrimoniului Manastirii Neamt, retin atentia in mod deosebit "nebedernita" din 1665 si "epitaful" din 1821 cu scena Punerii in Mormant, crucile sculptate in lemn de maslin sau chiparos, cu superbe invelitori din metal pretios filigranat, potirul din argint aurit a carui cupa este sustinuta de un inger si fastuoasele ferecaturi ale Evangheliilor din 1759 si 1821, cateva icoane pictate de N. Grigorescu (dintre care se remarca unica icoana pictata pe metal, in 1857, de catre acesta), un Panaghiar din sec. al XVIII-lea, un Omofor ce a apartinut episcopului Pahomie al Romanului (1706 -1714). Un alt punct interesant este gropnita, care pastreaza si astazi 540 de cranii si oseminte ale calugarilor vietuitori in manastire (pana la jumatatea secolului al XX-lea, monahii, la 7 ani dupa trecerea in nefiinta, se deshumau, se spalau osemintele si se asezau frumos in gropnita).